Situații de încălcare a Legii nr. 61-1991
În ultima săptămână, polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au fost prezenți în teren la solicitarea cetățenilor, gestionând 22 de situații de nerespectare a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, respectiv 1 situație de încălcare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Locațiile în care s-a acționat au fost: Bulevardul Revoluției, Calea Aurel Vlaicu, zona UTA, străzile Fluturilor, Cocorilor, Mioriței, Onisifor Ghibu, Predeal, Aviator Vuia, Poetului, Ceaikovski, Aleea Tomis, Calea Romanilor, Aleea Ulise, respectiv zona Boul Roșu.
Astfel, în urma sesizării transmise de un șofer de taxi, a fost sancționat un bărbat care înjura pe stradă trecătorii, în zona UTA, în timp ce se plimba fără griji pe carosabil, punându-și în pericol atât propria viață cât și pe a celorlalți participanți la trafic.
4 tinere au fost amendate, fiind găsite pe Bulevardul Revoluției, în proximitatea unei bănci deranjând clienții băncii, bărbați, cu propuneri în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea, spre a obține foloase materiale.
A fost totodată eliberat domeniul public și salubrizată, cu sprijinul operatorul de salubritate, zona ocupată de persoane fără adăpost, care și-au amenajat culcuș în mijlocul străzii Aviator Vuia.
8 situații de tulburare a liniștii publice au fost gestionate de către polițiștii locali, amendându-se persoanele care au ascultat muzică la intensitate mare în miez de noapte, deranjând vecinii, ordinea și liniștea publică fiind restabilită în zonele respective.
Agenții constatatori au interacționat în acest timp cu 7 oameni ai străzii găsiți apelând la mila publicului, una dintre aceste persoane fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, aflându-se noaptea dormind pe stradă, pe jumătate înghețat, în stare avansată de ebrietate.
De asemenea, au fost sancționate alte două fapte contravenționale, după identificarea acestora, la solicitarea vatmanului unui tramvai. În acest sens, a fost amendat un bărbat, care fuma nesocotind Legea nr. 349/2002, într-un mijloc de transport în comun, alături de călătorii deranjați. Nu a scăpat de amendă nici amicul care consuma alcool dintr-o sticlă, cu care acesta „pălăvrăgea” în timp ce-și consuma țigara.
Comentarii recente