Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Necomunicarea identității șoferului de către proprietarii autoturismelor

Necomunicarea identității șoferului de către proprietarii autoturismelor

            De la jumătatea anului 2023 și până în prezent, polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au sancționat 68 de proprietari de autovehicule, pentru necomunicarea datelor referitoare la persoanele care au condus mașinile identificate ca fiind parcate în locuri nepermise, încălcând astfel prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Valoare amenzilor aplicate este de 115.275 lei.

            Potrivit Legii nr. 335/2022 care vizează modificarea Codului rutier (OUG nr. 195/2002), la solicitarea polițiștilor locali cu atribuții pe line rutieră, proprietarii de autoturisme ori deținătorii mandatați, care-și împrumută mașinile, sunt obligați să comunice, până la termenul indicat în cuprinsul solicitării, identitatea conducătorul auto căruia i-a încredințat vehiculul pentru a circula pe drumurile publice, necomunicarea datelor fiind încadrată în sfera contravențiilor. Informațiile care trebuie transmise sunt cele referitoare la numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul/reședința, numărul și seria actului de identitate ale persoanei căreia i-a fost încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Dacă mașina a fost împrumutată unui cetățean străin, persoană fără cetățenie ori unui cetățean român cu domiciliul în străinătate, trebuie comunicate suplimentar seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent. Menționăm că proprietarul poate opta și pentru comunicarea datelor și prin  accesarea platformelor informatice destinate furnizării de servicii electronice.

            Nu trebuie neglijată obligația achitării integrale a amenzilor prevăzute pentru această abatere, nefiind aplicabilă regula plății a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile. Cuantumul sancțiunii este cuprins între 1.305 și 2.900 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 3.045 și 14.500 lei, în situația mașinilor înmatriculate pe numele unei firme. 

Sari la conținut