Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Acțiuni comune cu RETIM privind verificarea colectării selective

Acțiuni comune cu RETIM privind verificarea colectării selective

250 de amenzi au fost aplicate în cursul anului 2023 de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului al Direcției Generale Poliția Locală Arad pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de salubrizare aprobat prin HCLM nr. 297/2015, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor referitoare la colectarea selectivă. Platformele de colectare s-au aflat în obiectivul de monitorizare a polițiștilor locali din cadrul SPM, pe tot parcursul acestui an.

Polițiștii locali cu atribuții pe linia protecției mediului, împreună cu reprezentanți ai RETIM, operatorul de salubrizare delegat cu prestarea serviciului de colectare și transport deșeuri municipale pe raza municipiului, au desfășurat numeroase acțiuni vizând colectarea selectivă a deșeurilor municipale. În ultimele 10 zile, controalele au fost desfășurate în cartierele Șega și Confecții, fiind sancționat un agent economic identificat în urma monitorizării rampelor ecologice. Acesta, deși deținea contract de salubrizare, a ales să depoziteze pe sol deșeurile produse, în loc să utilizeze pubelele speciale puse la dispoziție. Ulterior intervenției polițiștilor locali, agentul economic s-a conformat prevederilor legale, domeniul public fiind eliberat de gunoaie.

Paralel cu prestarea serviciului de colectare deșeuri municipale, conform graficului stabilit, a fost derulată o campanie de informare, în scopul conștientizării cetățenilor din zonă cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor municipale, pe categorii și în concordanță cu graficul de ridicare pentru fiecare categorie în parte, direct de la punctele de producere a acestora.

Astfel, prin colectarea selectivă aplicată corect în gospodăriile cetățenilor, s-ar diminua presiunea exercitată asupra punctelor de colectare amplasate în zone proxime, care deservesc asociațiile de proprietari.

Reamintim cetățenilor că pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de salubrizare, amenzile contravenționale aplicabile sunt în cuantum de 1.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv 2.500 lei pentru persoanele juridice.

Sari la conținut