Arad, calea Victoriei nr. 35B-37
0257-939
secretariat@politialocalaarad.ro

Aplanare scandal

Aplanare scandal

6000 de lei va avea de plătit M.D., în vârstă de 30 de ani, după ce a avut proasta inspirație de a agresa de trei ori persoanele din jur, în cursul unui singur incident. Primul episod al exteriorizării violenței tânărului a survenit în 25.07.2020, în jurul orelor 22:30, în zona stației de tramvai Făt-Frumos, unde polițiștii locali cu atribuții de ordine publică au aplanat un scandal la care a participat împreună cu alți doi tovarăși de pahar. Doi dintre protagoniști au fost conduși de polițiștii locali la sediul Secției IPJ Vlaicu, pentru identificare, al treilea, care a fugit, urmând a fi sancționat ulterior. La secția de poliție, a fost solicitată și ambulanța pentru M.D., care prezenta lovituri. Acest lucru nu l-a împiedicat pe turbulent să devină agresiv a doua oară, la adresa personalului medical și a oamenilor legii, în timp ce i se acordau îngrijiri medicale.

Cadrele medicale au decis transportul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad al tânărului violent, fiind însoțite de echipajul de poliție locală. Acest lucru s-a dovedit necesar deoarece, la coborârea din ambulanță, agresivitatea lui M.D. a atins un nivel ce a impus utilizarea cătușelor pentru transportul în incinta spitalului, în vederea internării  pentru efectuarea investigațiilor medicale.

Sosită la fața locului, la solicitarea bărbatului implicat în scandal, soția acestuia a încercat inițial să contacteze un avocat pentru a-l ajuta. Ulterior, fiind martora comportamentului violent al soțului său față de polițiștii locali și personalul medical, ce risca să continue după finalizarea contactului cu echipajele respective, a insistat ca M.D. să rămână la spital, de teamă că ar putea fi pusă în pericol.

Pentru faptele sale (concurs de contravenții), respectivul a fost sancționat cu 2 amenzi, una de 2000 și alta de 4000 de lei, potrivit prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Celălalt scandalagiu a fost sancționat, după identificare, pentru participare la scandal, în cuantum de 200 lei, urmând ca și a treia persoană implicată în starea conflictuală, care a plecat de la fața locului să fie identificată și luată în evidență pentru situația în care, ulterior, una dintre persoane va depune plângere.