Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Polițistul local, prietenul copiilor

Polițistul local, prietenul copiilor

            Activitatea polițiștilor locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, de educație și prevenție rutieră în rândul preșcolarilor, a continuat în anul 2024, cu ocazia desfășurării activităților din cadrul Proiectului educațional “Polițistul, prietenul copiilor”.

            Astfel, în luna februarie, agenții de circulație din cadrul Poliției Locale, au participat la discuții cu copiii de la Grădinița cu Program prelungit “Palatul Fermecat”, sfătuindu-i privind conduita preventivă. Prichindeii au îndrăgit pe loc “meseria de polițist”.

Activitatea s-a desfășurat în curtea grădiniței, fiind prezenți deopotrivă copii și cadre didactice. Pentru a avea acces toți cei 160 de participanți atât la dialog, pentru a pune întrebări legate de rolul polițistului local în protejarea și menținerea ordinii publice, cât și la prezentarea directă a autoutilitarei din dotarea DGPL Arad, grupele au fost prezente pe rând la ora de educație.

Micuții au avut ocazia să observe autoutilitara din dotarea DGPL Arad, respectiv echipajul poliției locale, căști, scuturi, caschetele polițistului local, respectiv semnalele acustice și luminoase. Pentru a le capta atenția, polițiștii locali au intrat în jocul copiilor prezentându-le pe “limba lor” principalele reguli de circulație și norme de prevenție și de securitate personală, primind în schimb îmbrățișări.

Sari la conținut