Acțiune comună a polițiștilor locali cu Poliția Municipiului Arad
În data de 17.02.2024, începând cu ora 19:00, trei echipaje de ordine publică ale poliției locale au acționat împreună cu agenții de poliție din cadrul Poliției Municipiului Arad, în mai multe zone din oraș, în scopul menținerii unui climat de siguranță, asigurării ordinii și liniștii publice, respectării codului rutier și a normelor prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de salubrizare în municipiul Arad.
Zonele de acțiune au fost arealele cu potențial contravențional ridicat, în care se “stabilesc” frecvent persoane fără adăpost, locațiile preferate de cerșetori și prostituate, respectiv zona Boul Roșu, Piața Gării, cartierele Aurel Vlaicu și Grădiște, spațiile destinate parcării în supermarketuri și zona centrală, cu străzile adiacente.
În numai 3 ore, agenții de poliție locală au aplicat 16 amenzi, în cuantum total de 7.030 lei, pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, prostituție, oprire neregulamentară, cu nesocotirea OUG. nr. 195/2002, respectiv încălcarea HCLM nr. 297/2015.
25 de persoane au fost legitimate, iar 13 au fost depistate și conduse de către polițiștii locali la sediul IPJ pentru a fi luate în evidență, printre care și un “om al străzii” căutat de poliție, pentru a fi internat la secția de psihiatrie.
Activitățile au continuat până după ora 02:00 din noapte.
Comentarii recente