Persoană care a provocat scandal condusă la SCJUA Secția de Psihiatrie
În data de 21.09.2023, în jurul orei 18:30, agenții de poliție locală din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierul Aurel Vlaicu, au identificat, sancționat (pentru încălcarea Legii nr. 61/1991) și condus la SCJUA, Secția de Psihiatrie, o persoană de sex masculin ce prezenta tulburări de comportament.
Patrula de ordine publică a intervenit la sesizarea unui cetățean, în scopul calmării bărbatului care se lega de oameni pe stradă, răsturna tomberoanele, urla și împiedica desfășurarea activității unui comerciant. Echipajul a liniștit doar temporar persoana agresivă, împiedicând-o să producă distrugeri sau vătămări. Având în vedere faptul că bărbatul devenea tot mai recalcitrant și haotic, a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate. În timpul desfășurării acestora starea de nervozitate a respectivului s-a accentuat.
Ulterior consultului medical, bărbatul a fost condus de polițiștii locali la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Acolo a rezultat că G.A., în vârstă de 41 de ani, domiciliat în municipiul Arad nu se afla la prima internare.
Conform afirmațiilor sale are familie care ar dispune de o locuință în municipiul Arad, însă nu i se permite accesul. Situația va fi adusă la cunoștința Direcției de Asistență Socială, urmărindu-se clarificarea eventualelor obligații de către familia în cauză.
Precizăm că în conformitate cu Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, internarea poate fi voluntară sau nevoluntară.
Internarea voluntară în psihiatrie nu se diferențiază față de internarea voluntară în orice altă specialitate. În aceste condiții, în vederea respectării drepturilor pacientului, orice internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment. Fac excepție situațiile în care sunt întrunite condițiile care justifică internarea împotriva voinței pacientului.
Comentarii recente