Asigurare ordine și liniște publică la Zilele Aradului final
În ultimul weekend al ”Zilelor Aradului”, 79 de polițiști locali cu atribuții în domeniul ordinii publice și circulației rutiere au continuat să asigure ordinea publică, au fluidizat circulația, respectiv au restricționat traficul rutier și pietonal, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a sărbătorii orașului. Echipajele au fost prezente în teren în toate locațiile unde au fost organizate activități: “Picnic Festival” în Parcul Eminescu, Târg Estival “Food & Fun”, în Piața Avram Iancu, unde au avut loc activități pentru copii, “Bicicliștii Iscusiți” în Parcul Zsolt Török (Parcul Copiilor), Parcul Regina Maria etc.
De asemenea, a fost restricționată circulația în fața și spatele platoului Primăriei Municipiului Arad (la cele 2 treceri de pietoni), pe străzile Romul Veliciu și A.D. Xenopol, și dirijată la trecerile de pietoni din zona tribunalului și teatrului, pe tot parcursul desfășurării concertului și Galei de Operă care au avut loc, respectiv a activității “Laser Show”. Totodată, a fost asigurată ordinea și liniștea publică în timpul desfășurării “SkirtBike”, evenimentul în cadrul căruia cei 120 de participanți au parcurs cu bicicleta traseul dintre platoul din fața Consiliului Județean Arad și Pădurea Ceala.
Pe lângă asigurarea unui climat de ordine și liniște publică, fluidizarea traficului rutier, interzicerea accesului autovehiculelor neautorizate în zona restricționată, îndrumarea comercianților de mărfuri să parcheze numai în locurile special destinate autovehiculelor pentru transport marfă, echipajele din teren acționează în sensul prevenirii furturilor din buzunare și genți în rândul participanților, cât și a bunurilor expuse la vânzare, identificarea persoanelor aflate în stare de ebrietate și/sau recalcitrante, predispuse la provocare de scandal. În total, au fost aplicate 124 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, preponderent pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Comentarii recente