16 situații de încălcare a Legii nr. 196_2018
În ultimele zile, echipajele din teren ale Direcției Generale Poliția Locală Arad, cu atribuții în domeniul ordinii publice, au intervenit, la solicitarea cetățenilor, în 16 situații de încălcare a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pe strada Banu Mărăcine, Calea Aurel Vlaicu, Bulevardul Revoluției, zona Podgoria, cartierele Gai, Micălaca (zona magazinului Supeco), respectiv Calea 6 Vânători.
Majoritatea contravenienților prezintă semnele exterioare ale unei pauperități extreme, fiind persoane fără adăpost aflate în stare de ebrietate, reclamate pentru conduita agresivă pe stradă, apelul la mila publicului pe trotuare și violență verbală în caz de refuz, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, comportament turbulent în magazine, cerșetorie în intersecții, improvizarea de adăposturi lângă locuințele arădenilor ori chiar practicarea prostituției în toalete publice.
Starea precară în care au fost găsiți trei dintre aceștia a necesitat intervenția ambulanței la fața locului pentru transportul lor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea acordării asistenței medicale calificate.
O persoană interceptată pe stradă deoarece urla și scuipa cetățenii, în zona UTA, a devenit recalcitrantă cu polițiștii locali și personalul medical, necesitând încătușarea, înaintea transportului la spital, cu sprijinul patrulei de ordine publică. Ulterior controlului de la UPU, individul a fost internat la Secția de Psihiatrie.
Un alt bărbat, la câteva minute după ce s-a prefăcut că se aruncă în fața unei mașini aflate în mers, în proximitatea Atrium Mall, producând panică atât persoanelor aflate în autoturismele respective cât și pietonilor, a început un “discurs” compus din injurii și gesturi obscene adresate unei conducătoare auto obligate să oprească după acest incident.
Trei dintre acești indivizi, sosiți de curând din alte județe în căutarea unei surse de venit în Arad, s-au aflat la prima întâlnire cu agenții de poliție locală, restul făcând parte din categoria persoanelor care interacționează frecvent cu patrulele poliției locale. Ponderea de aproape 20% a noilor sosiți, în totalul turbulenților gestionați de DGPL în ultima săptămână reflectă tendința, sesizată și în alți ani, de ”afluire” mai accentuată către Municipiul Arad a persoanelor din această categorie, în perioada sărbătorilor.
Doar unul dintre cei conduși la Direcția de Asistență Socială a fost de acord să beneficieze de găzduire și ajutorul personalului specializat, ceilalți preferând să rămână pe domeniul public, apreciat ca fiind mai atractiv, în pofida temperaturilor reduse înregistrate zilnic..
Comentarii recente