Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Mediu

Mediu

Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că polițiștii locali din cadrul prin Biroul Protecția Mediului au dispus aducerea la starea inițială a unui număr de șase terenuri din arealul municipiului. În urma verificărilor ulterioare s-a constatat că pe terenurile situate  pe străzile  Frăției, Frumoasă, pasaj CET, pasaj zona Polivalentă – strada Voinicilor, pe care fusese depozitat moloz, au fost efectuate operațiuni de salubrizare. Totodată, au fost aplicate persoanelor vinovate de astfel de fapte, sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor. Biroul Protecția Mediului are în vedere clarificarea statutului juridic, identificarea proprietarilor si somarea acestora pentru salubrizarea terenurilor din următoarele zone: cartier Drăgășani, str. Barbu Lăutaru – Malul Mureșului și Oituz-Sibiului, lângă fosta fabrică de zahăr, cartier Cadaș, strada Henri Coandă intersecție cu Cocorilor, lângă canalul Mureșel, cartier Cadaș, capătul str. Ilarion Felea, terenurile din vecinătatea centura de nord (strada Ovidiu).

 Ținând cont de numărul însemnat de sesizări prin intermediul cărora arădenii reclamă Direcției Generale Poliția Locală depozitarea deșeurilor în locuri nepermise de pe raza municipiului, le recomandăm cetățenilor să apeleze numărul de telefon al Dispeceratului : 0257-939 (apel gratuit), în momentul în care sunt martori ai unor incidente de această natură, astfel încât polițiștii locali să poată interveni operativ în vederea identificării și sancționării contravenționale a celor care uzează de astfel de practici.

Sari la conținut