Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Ridicari autovehicule abandonate

Ridicari autovehicule abandonate

În data de 6 mai 2019, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice și Parcări au dispus ridicarea de pe domeniul public a unui număr de patru autovehicule fără stăpân, abandonate pe raza municipiului. Operațiunile desfășurate cu sprijinul S.C. RECONS.S.A. s-au derulat pe străzile: Tarafului, Mierlei, Ilarion Felea și Ion Câmpineanu (Zona Industrială Vest), în baza prevederilor Legii nr. 421/2002 – privind regimul juridic al autovehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, modificată și completată prin Legea nr. 309/2006. Cele patru autovehicule vor fi ulterior depuse în  Depozitul de vehicule fără stăpân sau abandonate pe raza municipiului Arad, strada Dosoftei F.N.

Sari la conținut