Sancțiuni aplicate pentru parcarea în locuri nepermise
În ultimele două săptămâni, polițiștii locali cu atribuții privind circulația pe drumurile publice din cadrul D.G.P.L. Arad au aplicat 120 de amenzi în cuantum de 35.090 lei conducătorilor auto care au oprit în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, respectiv 32 de sancțiuni în valoare de 7.540 lei pentru oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar.
Cele mai multe nereguli privind respectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (H.G. nr. 1391/2006) au fost constatate pe străzile Lucian Blaga, Unirii, respectiv Salacz Gyula.
În acest sens, a fost important sprijinul acordat de cetățenii municipiului care au surprins astfel de abateri și au sesizat dispeceratul poliției locale la numărul de telefon: 0257/939 (apel gratuit).
Astfel, în urma acțiunilor de verificare și control ale polițiștilor locali, s-au constatat în timp real faptele de natură contravențională și s-au aplicat măsurile sancționatorii prevăzute de lege.
Comentarii recente