Arad, calea Victoriei nr. 35B-37
0257-939
secretariat@politialocalaarad.ro

Reglementări str. Aviator Georgescu

Reglementări str. Aviator Georgescu

În cadrul măsurilor adoptate de Primăria Municipiului Arad în scopul eficientizării locurilor de parcare în zona din proximitatea Palatului Administrativ, Direcția Generală Poliția Locală Arad a procedat la eliberarea parcării de pe str.Aviator Georgescu de autovehiculele ce nu aparțin PMA.

 În zona respectivă, pe aleea de pe drumul de acces se găsește un indicator „oprirea interzisă”, cu adiționalul ”cu excepția autovehiculelor Primăriei Arad”. La intrarea în parcarea împrejmuită de pe strada Aviator Georgescu se amplasează un indicator identic, având același panou adițional.

Măsura permite relocarea mașinilor administrației locale pe strada menționată, eliberând perimetrul Palatului Administrativ de prezența propriilor autovehicule.

Polițiștii locali vor continua verificările în zonă pentru a asigura atât respectarea normelor legale privind circulația și parcarea pe drumurile publice în municipiul Arad cât și utilizarea exclusiv de către administrație a parcării de pe str. Aviator Georgescu.