Poliția Locală a continuat vizitele la grădiniță
Direcția Generală Poliția Locală Arad a continuat seria activităților dedicate dezvoltării educației timpurii în rândul copiilor, cu o acțiune desfășurată în data de 14.11.2024 de o patrulă cu atribuții de ordine publică și criculație, la Grădinița „Palatul Fermecat” din cartierul Aurel Vlaicu.
Peste 50 de copii, cu vârste cuprinse între trei și șase ani au fost prezenți în curtea grădiniței, curioși să li se prezinte mașina din dotarea Poliției Locale, respectiv uniforma de polițist local, cătușele și alte mijloace din dotare și să pună întrebări privind comportamentul civilizat, acum că “s-au făcut mari”, cât și la modul în care pot circula corect pe stradă.
Lecțiile de învățare a bunelor maniere pentru prichindei au ținut mai bine de două ore și s-au desfășurat într-un mediu prietenos, tinerii cetățeni adresând întrebări agenților de poliție locală.
Au fost “dezbătute” subiecte precum traversarea șoselei numai pe trecerile de pietoni, oprirea la culoarea roșie a semaforului, importanța cunoașterii semnelor rutiere de bază și alegerea întotdeauna a dialogului în locul altercațiilor care conduc la ceartă și bătaie.
După terminarea discuțiilor pe teme serioase, copiii au explorat utilizarea echipamentului individual și al autoutilitarei de intervenție.
Comentarii recente