Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

INFORMARE PRIVIND OBȚINEREA AUTORIZAȚIILOR NECESARE FUNCȚIONĂRII TERASELOR

INFORMARE PRIVIND OBȚINEREA AUTORIZAȚIILOR NECESARE FUNCȚIONĂRII TERASELOR

Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Compartimentul Activitate și Control Comercial, informează agenții economici ce dețin terase pe domeniul public sau privat al Municipiului Arad, asupra obligativității acestora de a obține autorizația de alimentație publică pentru terasă, orar suplimentar terasă și acord de ocupare domeniu public, în conformitate cu prevederile HCLM nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad.

          În acest sens, aducem la cunoștință reglementările legale aplicabile în domeniu și notificăm agenților economici care desfășoară activitatea de alimentație publică pe raza UAT Arad că au nevoie de documentele mai jos enumerate pentru desfășurarea activității:

  • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică conform art.6, alin.2 lit. c pentru interior;
  • Aviz orar funcționare pentru interior conform art.6, alin.2 lit. b;
  • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică pentru terase, fie ele pe domeniul public sau privat conform art.6, alin.2, lit. d;
  • Orar suplimentar terasă. Conform actului normativ menționat, solicitanții avizului orarului de funcționare pentru terasă, au obligația de a solicita acordul de ocupare domeniu public terasă, înainte cu 15 zile de deschiderea terasei conform art.8, alin. 3;
  • Art. 18 stabilește o serie de reguli, specifice activității desfășurate pe terase în Municipiul Arad;
  • Difuzarea muzicii pe terase cu sistem de amplificare, este interzisă, potrivit art.18, alin.3;
  • Art. 19 prevedecriterii privind stabilirea aspectului arhitectural al teraselor;
  • Art. 20 cuprinde documente privind obținerea acordului de ocupare domeniu public terase;

În vederea intrării în legalitate, agenții economici pot consulta modificările legislative pe pagina Primăriei Municipiului Arad, la adresa:

https://www.primariaarad.ro/dm_arad/2021/hotarari.nsf/B48A4D1C65D05C68C22587CE00447FB7/$FILE/h11892.pdf?Open
https://www.primariaarad.ro/dm_arad/2025/hotarari.nsf/FEB554771F02D1F6C2258C620023F0C8/$FILE/177%20H%20din%2025%2003%202025.pdf?Open

Nerespectarea prevederilor HCLM nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad poate fi sancționată de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activitate și Control Comercial, cu amendă cuprinsă între 2.000 – 2.500 lei pentru fiecare articol în parte.

Sari la conținut