Arad, calea Victoriei nr. 35B-37
0257-939
secretariat@politialocalaarad.ro

Furt în zona Boul Roșu

Furt în zona Boul Roșu

În după amiaza zilei de 21.07.2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară aflați în patrulare în zona Boul Roșu  au fost sesizați cu privire la furtul unui obiect  din curtea unui imobil de pe strada Tribunul Dobra, evaluat la 300-400 euro. În baza datelor de identificare furnizate de păgubit, polițiștii locali au procedat la verificări în zonă și, după 5 ore de căutări, aproximativ la  orele 21ºº, au luat contact chiar în fața magazinului Profi din Piața Arenei cu  M.A.V., în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Arad.

Conform propriilor declarații, bărbatul are antecedente penale, fiind eliberat de aproximativ șapte luni din penitenciar, unde a finalizat o condamnare pentru trafic de droguri. Invocând lipsa mijloacelor de subzistență, MAV, domiciliat în zonă, a recunoscut că, în seara zilei de 20.07.2020, a sustras bunul reclamat. Respectivul a fost predat polițiștilor din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.