Arad, calea Victoriei nr. 35B-37, Tel: 0257-939

Mașini vânzare

DGPL Arad propune municipalității interzicerea expunerii pe domeniul public a autovehiculelor destinate vânzării sau închirierii

Propunere de proiect: Regulament privind reglementarea expunerii spre vânzare și/sau spre închiriere a vehiculelor de către persoanele fizice sau juridice, pe domeniul public sau privat al Municipiului Arad

     Având în vedere că:
  • există un număr mare de sesizări din partea cetățenilor privind prezența autovehiculelor înmatriculate sau neînmatriculate care ocupă domeniul public, având mesajul ,,vânzare” și /sau ,,închiriere”;
  • numărul limitat de locuri de parcare, a cărui creștere nu a ținut pasul, în ultimii ani, cu înmulțirea autovehiculelor;
  • ocuparea locurilor de parcare pentru perioade îndelungate, de ordinul zilelor, chiar săptămânilor sau lunilor;
  • expunerea și ocuparea abuzivă pe domeniul public, care creează un disconfort participanților la trafic ori celor care tranzitează locurile de parcare;
  • riscul ca astfel de vehicule imobilizate pentru mult timp să fie utilizate pentru activități contravenționale ori infracționale;
  • absența unui cadrul legal sau a unei reglementări la nivel local prin care se pot aplica sancțiuni persoanelor fizice sau juridice care expun vehicule spre vânzare și / sau închiriere pe domeniul public sau privat al Municipiului Arad,
     Primăria Municipiului Arad prin Direcția Generală Poliția Locală – Biroul Activitate și Control Comercial și Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări propune un proiect de hotărâre prin care ,,se interzice expunerea spre vânzare sau spre închiriere a vehiculelor de către persoanele fizice sau juridice, pe domeniul public/privat al Municipiului Arad”.
     Prin excepție, expunerea spre vânzare și/sau spre închiriere a vehiculelor pe domeniul public/privat al Municipiului Arad de către persoanele fizice/juridice, este permisa doar:
  a) în spațiile special amenajate (parcuri auto, târguri auto, showroom sau alte spații private cu condiția sa fie îngrădite);
  b) în parcările de reședință, deținute de către proprietarii vehiculelor pe baza contractelor/acordurilor valabile pentru închirierea acestora, încheiate cu S.C. RECONS S.A. Arad
     Termenii și expresii de mai jos au următoarea semnificație:
  • prin ,,vehicul” se înțelege orice autovehicul, remorca, rulotă, motocicletă cu sau fără ataș, moped.
  • vehicul expus spre închiriere — vehicul de orice categorie, staționat pe domeniul public/privat al Municipiului Arad sau aflat în administrare, care poartă afișe, însemne ori alte înscrisuri privind intenția de închiriere a acestuia;
  • proprietar de vehicul — persoana fizică/juridică care deține, sub orice formă, posesia vehiculului respectiv.

Sari la conținut