Comunicat de presă privind autoturismele abandonate și fără stăpân de pe raza municipiului Arad

Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Arad au demarat o amplă acțiune de identificare, pe raza municipiului Arad, a autoturismelor abandonate și fără stăpân, de pe domeniul public.

Până astăzi au fost identificate 34 de mașini fără stăpân, aceasta însemnând că respectivele vehicule nu au numere de înmatriculare.

Polițiștii locali îi sfătuiesc pe eventualii proprietari ai mașinilor fără stăpâni, abandonate de luni bune sau chiar ani, în unele situații, pe domeniul public al municipiului, să ia măsuri urgente în privința ridicării lor, în decurs de circa 20 de zile, în caz contrar urmând ca autovehiculele să fie ridicate și depozitate într-un spațiu administrat de S.C. Recons S.A., pentru a fi ulterior valorificate.

De asemenea, mașinile abandonate, acestea având numere de înmatriculare, dar fiind și ele părăsite pe domeniul public de o bună bucată de vreme, vor fi identificate, iar ulterior se va lua legătura cu proprietarii lor, urmând ca aceștia să decidă în ce le privește. Până la ora actuală s-a luat legătura cu 70 de proprietari de astfel de mașini, care și-au luat angajamentul că în cel mai scurt timp își vor muta vehiculele în curțile proprii sau vor lua o decizie în privința lor, care să nu afecteze însă domeniul public. Alți 172 de proprietari ai unor mașini abandonate pe raza municipiului urmează să fie somați ca în termen de cinci zile de la data primirii somației, să ia măsura ridicării autoturismelor din locurile unde-au fost uitate preț de luni (ani)  întregi.

Toți arădenii care își amintesc, cu aceasă ocazie, că ar putea avea mașini abandonate pe raza municipiului, sunt invitați să consulte site-ul Poliției Locale Arad, www.politialocalaarad.ro, pentru a-și identifica propriul vehicul și a lua o decizie în ce-l privește. Acțiunea noastră este imperios necesară, locurile de parcare de pe raza orașului fiind limitate, iar numărul mașinilor aflate în situațiile descrise mai sus nefăcând decât să îngreuneze o situație deja destul de dificilă.” – Viorica Graur, director general – Poliția Locală Arad.

AttachmentSize
CENTRALIZATOR_AUTOVEHICULE_ABANDONATE.pdf22.39 KB
CENTRALIZATOR_AUTOVEHICULE_FARA_STAPAN.pdf19.91 KB