Comunicate de presa

Examen de promovare în vederea promovării în grad profesional - 27.12.2016

Poliția Locală Arad organizează - în data de 27.12.2016 (proba scrisă), iar interviul – programat în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise – EXAMEN DE PROMOVARE în vederea promovării în grad profesional.

Funcţionarii publici din cadrul Poliției Locale Arad, care îndeplinesc condiţiile necesare pentru promovarea în gradul imediat superior, sunt:

A aruncat deșeuri pe strada Clopotului și a fost amendat

Se întâmplă, din nou ! Încă un șofer care a transportat deșeuri până pe strada Clopotului, din cartierul Sânicolaul Mic, a fost depistat de către polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică vineri, 4 noiembrie 2016. Pentru că a aruncat, fără a avea niciun fel de remușcări, deșeurile într-o zonă rezidențială B.V., în vârstă de 58 de ani, a fost amendat contravențional cu suma de 1000 de lei, în baza prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Părinții unui minor care a vandalizat pubelele din zona Boul Roșu au fost amendați

S-a îmbătat și, după ce a prins curaj, s-a luat la trântă cu tot ceea ce i-a stat în care, fie că au fost pubele stradale de gunoi, vitrine, porți sau ziduri. Este vorba despre un minor care, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2016, în jurul orei 3.00, a reușit să împânzească de gunoaie trotuarele din zona Boul Roșu. După ce a considerat că a rezolvat problema gunoaielor, Z.V.M.

Șofer amendat de polițiștii locali după ce a deversat deșeuri în zona Alfa

Lipsa de bun simț a atins cote maxime în cazul unui șofer de camion care, deși a mai fost amendat de către polițiștii locali pentru aceeași faptă, a deversat joi, 27.10.2016, deșeuri într-o zonă rezidențială. P.A. , în vârstă de 44 de ani, nu s-a mai obosit nici măcar să se deplaseze până pe strada Mărului, devenită deja celebră pentru insistența cu care este bombardată cu gunoaie. Așadar, arădeanul s-a oprit cu transportul de deșeuri în zona autostrăzii, în apropierea cartierului Alfa.

A trecut pe roșu proiectând un Volkswagen Passat într-un stâlp

A forțat trecerea în intersecția dinspre strada Aristide Dragomir către Bulevardul Revoluției, deși culoarea semaforului era roșie, reușind să proiecteze într-un stâlp un Volkswagen Passat argintiu care circula regulamentar pe artera principală. Este vorba despre șoferița unui Volkswagen Passat negru care duminică, 23.10.2016, în jurul orei 13.30, ar fi putut să provoace o tragedie dacă pe trotuarul pe care se află stâlpul în care și-a proiectat partenera de trafic s-ar fi aflat pietoni.

Salvat de polițiștii locali după ce și-a tăiat venele în stația de tramvai

Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică i-au salvat viața unui tânăr din Salonta care s-a automutilat duminică, 23.10.2016, în jurul orei 18.00, cu un ciob de sticlă. Scenele de coșmar la care au asistat polițiștii locali arădeni s-au derulat în stația de tramvai de la Podgoria.

Minorii care au vandalizat 11 morminte în cimitirul Eternitatea

Au vandalizat un număr de 11 monumente funerare din cimitirul „Eternitatea” (UTA) sâmbătă, 15.10.2016, alături de alți trei tineri. Este vorba despre doi minori, S.A. și K.P.M., ambii în vârstă de 13 ani. Cei doi au fost reținuți de către polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică și angajații Gospodăririi Comunale Arad iar ulterior au fost predați polițiștilor Secției 1 Poliție – Vlaicu, în vederea continuării cercetărilor.

Amendă de 5000 de lei pentru încălcarea legii anti-fumat în club Flex

În data de 08.10.2016, polițiștii locali din cadrul serviciului de Ordine și Liniște Publică II i-au amendat pe reprezentanții clubului Flex pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002, modificată și completată cu Legea 15/2016 - privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Festivitățile de înmânare a drapelului către ISU restricționează traficul auto în centrul Aradului

Astăzi, 13.10.2016, între ora 16.30 și 19.00 și sâmbătă, 15.10.2016, între orele 8.00 și 11.30, traficul auto pe segmentul cuprins între Teatrul Clasic „ Ioan Slavici” și Primărie va fi limitat.

Amendat pentru depozitare de deșeuri pe strada Mărului

Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică I au amendat încă un șofer care descărca, pe strada Mărului, deșeuri dintr-o camionetă marca Iveco. În data de 05.10.2016, reprezentanții Poliției Locale Arad i-au aplicat arădeanului amenda de 1000 de lei, conform prevederilor Legii 211/2011- privind regimul deșeurilor. Poliția Locală apelează, din nou, la bunul simț al cetățenilor din municipiu, sfătuindu-i să nu se mai debaraseze de gunoaie pe domeniul public.

Syndicate content